Atunci cand Dumnezeu se afla pe deplin in viata ta,exista armonie interioara si pace exterioara.Te respecti si te apreciezi pe tine insuti,la fel cum ii respecti si ii apreciezi pe ceilalti.Acesta este semnul starii de gratie a lui Dumnezeu.
Atunci,aceasta stare de gratie devine lumina calauzitoare a vietii tale. Este busola care te ajuta sa navighezi. Ori de cate ori traiesti o experienta de dizarmonie interioara sau de agresivitate exterioara,stii ca ai pierdut contactul cu Voia Divina. Stii ca este momentul sa te opresti,sa respiri si sa te re-centrezi.Este momentul sa renunti la conceptele si dorintele tale personale si sa te rogi pentru binele tuturor celor implicati.
Starea de gratie nu este o stare continua pentru nici unul dintre noi, Apar lectii noi,care trebuie invatate.Indiferent de cat de tare s-a deschis inima,vor fi momente cand inca se stringe de frica.
E de asteptat sa fie asa.Perfectiunea nu apare pe plan exterior.Atata timp cat te afli aici,intr-un trup,nu poti sa nu faci greseli.
Prin urmare,e cazul sa incepi sa intelegi ca starea de gratie vine si pleaca.Contactul exista si apoi este pierdut.Dar, asta numai temporar,deoarece stii cum sa refaci conexiunea.Stii cum sa intri iarasi in hora.
Ritmul dansului bate o data cu fiecare inima. Respiratia intra si iese.Dumnezeu apare si dispare.Atentia se fixeaza si se pierde. Sinele este uitat si reamintit.
Exista o modificare,o miscare inainte si inapoi-dar si o continuitate permanenta,in cadrul careia momentele de discontinuitate sunt binevenite. Este un dans bland si iertator-si nu unul rigid.
Acesta este cel mai bun lucru pe care il poate oferi viata. In cazul in care cauti mai mult de atat,cauti degeaba. In cazul in care cauti luminare absoluta,siguranta absoluta ,nu le vei gasi.
Starea de gratie apare in cadrul fluxului vietii si nu separat de el,iar viata este ca un rau,care curge dinspre munti inspre mare.Atunci cand pleaca din munti,el se repede in jos,impetuos si hotarat sa-si atinga scopul. Apoi,el se linisteste si pare ca trecela nesfarsit prin campuri si lunci,despartidu-se in brate separate,alaturandu-se altor curgeri de apa. In momentul in care ajunge la ocean nu mai are nici o graba. In scimb,a capatat acea incredere care provine din experienta. In momentul in care ajunge la ocean, se considera pe el insusi ca fiind oceanul si nimic altceva. Ramane cu totul in el insusi,fara inceput si fara sfarsit.
La fel se va intampla si cu voi. Cand intrati pe deplin in viata voastra,tot ceea ce v-a tinut separati va dispare cu blandete.
Inspirand,va deschideti catre a imbratisa tot ceea ce vine spre voi. Expirand,ii dati drumul cu blandete.
Linistea Inimii-Paul Ferrini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu